Guvernul suedez doreşte să participe cu opt avioane militare la operaţiunile din Libia

Publicat: 29 03. 2011, 15:57
Actualizat: 06 11. 2012, 13:57

„Guvernul a decis, în cursul unei şedinţe extraordinare, să ceară Parlamentului să participe cu avioane Gripen la operaţiunea internaţională din Libia sub comandament NATO”, a declarat Reinfeldt.

Misiunea suedeză, care include şi un avion de transport C-130 Hercules şi un aparat de recunoaştere, nu va merge dincolo de participarea la menţinerea zonei de interdicţie aeriană conform Rezoluţiei 1.973 a ONU, a explicat el.

„Acest lucru înseamnă că avioanele suedeze nu au dreptul să efectueze atacuri la sol”, a spus premierul.

Suedia a primit marţi o solicitare oficială din partea ONU şi a NATO pentru a contribui la operaţiunile din Libia, a precizat Reinfeldt.

Nefiind membră NATO, Suedia a mai contribuit cu avioane de vânătoare o singură dată, în cursul intervenţiei ONU în Congo la începutul anilor 1960.