- Home
- Externe
- BUDAPESTA, (09.03.2018, 07:28)
- Andrei Ionascu
Guvernul Ungariei susţine că statele din UE nu vor adopta o poziţie comună privind migraţia
Statele membre ale Uniunii Europene nu vor adopta o poziţie comună în ceea ce priveşte pachetul de măsuri întocmit de ONU privind migraţia, a declarat joi Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, relatează agenţia MTI.
Urmărește
695 afișări
Guvernul Ungariei susţine că statele din UE nu vor adopta o poziţie comună privind migraţia
Lazar a precizat că sunt în discuţie două documente în cadrul Naţiunilor Unite. Comunitatea internaţională a ajuns la un acord în privinţa problemei refugiaţilor, iar Ungaria va respecta toate convenţiile pe acest subiect.
În schimb, nu există un consens în privinţa imigranţilor economici, iar poziţia Ungariei a fost că migraţia este dăunătoare, potrivit lui Janos Lazar.
"Este o situaţie foarte dificilă în cadrul ONU pe subiectul migraţiei. Toată lumea are dreptul să trăiască în pace şi siguranţă pe tărâmul natal. Şansele ca UE să aibă o poziţie unică în privinţa măsurilor ONU sunt egale cu zero", a mai spus şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
Recent, Guvernul Ungariei a trimis 12 propuneri de amendamente la pachetul de măsuri întocmit de ONU privind migraţia, justificând că "migraţia este periculoasă şi prezintă riscuri grave de securitate naţională".
Guvernul de la Budapesta solicită comunităţii internaţionale să acorde prioritate măsurilor care vizează stoparea migraţiei şi garantarea siguranţei cetăţenilor. În plus, amendamentele stabilesc faptul că dreptul la migraţie nu este un drept fundamental al omului.
Pachetul de măsuri în cadrul ONU privind migraţia urmează să fie adoptat la sfârşitul acestui an, iar negocierile interguvernamentale nu au început încă.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe