Gandul
Autorităţile poloneze declaraseră iniţial că amplasarea scutului nu are legături cu Rusia, care se opune planului american. Adminsitraţia de la Washington a anunţat că scutul vizează statele care nu respectă legislaţia internaţională, nu Rusia.
Întrebat într-o conferinţă de presă de ce Polonia găzduieşte instalaţia americană, Kaczynski a răspuns: "Acest lucru va spori securitatea naţională… Trebuie să ne reamintim că suntem într-o permanentă stare de ameninţare. Ruşii nu au acceptat schimbările survenite încă din 1989 şi este evident că ne consideră ca făcând parte din sfera lor de influenţă", făcând referire la înlăturarea de la putere a comunismului, în 1989.