Prima pagină » Știri externe » Hackeri chinezi au obţinut neautorizat informaţii despre sistemul israelian antirachetă

Hackeri chinezi au obţinut neautorizat informaţii despre sistemul israelian antirachetă

Hackeri chinezi au accesat în mod neautorizat informaţii despre sistemul israelian antirachetă "Domul de Fier" ("Iron Dome"), obţinând date despre rachetele de tip Arrow 3, afirmă surse citate de ziarul The Guardian.
Hackeri chinezi au obţinut neautorizat informaţii despre sistemul israelian antirachetă

Potrivit surselor citate, grupul de hackeri „Comment Crew”, despre care se crede că acţionează din China, a comis o serie de atacuri cibernetice, începând din anul 2011, contra companiilor israeliene din domeniul industriei de apărare Elisra Group, Israel Aerospace Industries (IAI) şi Rafael Advanced Defense Systems (Rads), implicate în proiectul antirachetă „Domul de Fier” („Iron Dome”).

Sistemul este unul dintre cele mai avansate proiecte antirachetă, fiind finanţat parţial de Statele Unite.

Sistemul are capacitatea de interceptare a rachetelor de la distanţe cuprinse între 4 şi 60 de kilometri.

Mai multe atacuri cibernetice au vizat cele trei companii israeliene în intervalul 10 octombrie 2011 – 13 august 2012, fiind sustrase peste 700 de fişiere electronice. Unele dintre fişiere conţineau date despre rachete de tip Arrow 3, concepute de experţi militari israelieni şi americani.