Hackerii de la Lulz Security atacă un site al poliţiei din Arizona

Grupul de hackeri Lulz Security a publicat sute de documente, aparent furate de pe un site al poliţiei din Arizona, un atac efectuat cu scopul de a protesta faţă de legile privind imigraţia în acest stat din sud-vestul Statelor Unite, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Atacul a vizat site-ul Administraţiei Securităţii Publice din Arizona (AZDPS), care, vineri dimineaţa, nu era accesibil.

Grupul Lulz Security (cunoscut şi ca "LulzSec"), care a devenit celebru după atacarea site-urilor CIA, Sony sau Senatului american, publică, de joi, pe pagina sa de Internet, linkuri spre mai bine de 700 de documente, despre care afirmă că sunt furate de pe site-ul Poliţiei din Arizona.

"Publicăm sute de note confidenţiale (...), e-mail-uri, nume, numere de telefon, adrese şi parole ale poliţiei din Arizona", afirmă hackerii, într-un comunicat.

"Atacăm AZDPS pentru că suntem împotriva (legii privind imigraţia) şi controalelor poliţiei în funcţie de trăsăturile fizice", adaugă ei.

Între documentele făcute publice, se află coordonatele complete ale poliţiştilor din Arizona, informaţii asupra unor traficanţi de droguri, asupra unor "informatori" ai poliţiei şi rapoarte de intervenţie, potrivit AFP.

"Preconizăm să publicăm, în fiecare săptămână, şi mai multe documente confidenţiale şi informaţii personale stânjenitoare ale personalului militar şi poliţiştilor, nu doar pentru a dezvălui natura lor rasistă şi coruptă, ci şi pentru a le sabota eforturile de a teroriza populaţia, într-un război injust împotriva drogurilor", adaugă grupul de hackeri.

Un adolescent britanic, în vârstă de 19 ani, suspectat că ar face parte din grupul de hackeri Lulz Security, a fost arestat luni, în apropiere de Londra, în cursul unei operaţiuni a FBI şi Scotland Yard. El a fost plasat în detenţie provizorie joi, după o primă audiere în faţa unui judecător londonez.

Lulz Security, care neagă că tânărul este unul dintre membrii săi, afirmă că acţionează pentru a se "distra" şi se apără de acuzaţii potrivit cărora are scopuri necinstite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici