Incidentul s-a produs în momentul în care profesorul de chimie făcea, împreună cu elevii, un experiment cu flacără, printr-o reacţie chimică.
O sticlă cu substanţe chimice a explodat, a precizat o sursă din poliţie, citată de RIA Novosti.
„În timpul evenimentului, ceva a mers prost, probabil a fost o încălcare a normelor de siguranţă. În consecinţă, şase persoane au fost rănite”, a spus sursa citată.
Profesorul, aflat în stare gravă, a fost luat cu un elicopter. Copiii au fost transportaţi la spital cu ambulanţe, potrivit aceleiaşi surse.
O comisie de anchetă din Rusia, care a demarat cercetările, a deschis o anchetă pentru încălcarea regulilor de manipulare a materialelor explozive, a produselor inflamabile şi pirotehnce, potrivit Itar – Tass.