Informaţia a fost confirmată de un membru al conducerii Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP).
Raidul aerian, efectuat cu avioane americane fără pilot, a avut loc în provincia pakistaneză Waziristanul de Nord şi s-a soldat cu moartea a patru insurgenţi.
Patru rachete au vizat o clădire în zona Danda Darpa Khel, un sat situat la cinci kilometri de capitala regională Miran Shah.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj, printre militanţii ucişi se numără Hakimullah Mehdus, liderul Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP).
Regiunea pakistaneză Waziristanul de Nord, situată la frontiera cu Afganistanul, este fieful talibanilor pakistanezi şi al reţelei teroriste Al-Qaida.
Hakimullah Mehsud a devenit lider al Mişcării Talibanilor Pakistanezi în anul 2009, la vârsta de 30 de ani, după ce predecesorul său a fost eliminat într-un raid aerian american.
Statele Unite anunţaseră o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sau moartea lui Hakimulah Mehsud, considerat responsabil de atacuri soldate cu mii de morţi.