Hamas a atacat camioane cu ajutoare şi a vândut bunurile furate

Publicat: 13 01. 2009, 13:07
Actualizat: 06 11. 2012, 09:11

Forţele israeliene au declarat că, având în vedere că activitatea terminalului este coordonată de UNRWA (agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni) şi de Crucea Roşie, Israelul nu a putut face nimic pentru a preveni astfel de raiduri, a informat postul public de radio.

În intervalul orar local 10.00-13.00 (10.00-13.00, ora României), armata a încetat toate activităţile militare în Fâşia Gaza şi a stabilit din nou un "coridor umanitar" pentru a facilita transferul proviziilor.

Oficialii din domeniul securităţii de la Kerem Shalom au dejucat o tentativă de introducere ilegală în Gaza a unor bunuri electrice, printre care calculatoare, camere cu raze infraroşii, cuptoare, cuptoare cu microunde şi alte echipamente electrice, ascunse sub formă de provizii umanitare.

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a interzis accesul unor astfel de produse în Fâşia Gaza, deoarece acestea nu constituie ajutor umanitar. De la declanşarea operaţiunii în Fâşia Gaza, forţele israeliene au faciltat transferul a circa 900 de camioane cu ajutoare umanitare în această zonă.