Hamas anunţă că nu va participa la negocierile din Qatar privind armistiţiul din Gaza

  • Gruparea Hamas a declarat miercuri că nu va lua parte la o nouă rundă de discuţii privind încetarea focului în Gaza, programată pentru joi în Qatar.
  • Decizia diminuează speranţele pentru un armistiţiu negociat care, potrivit unor surse iraniene, ar putea împiedica un atac iranian asupra Israelului.
Urmărește
570 afișări
Imaginea articolului Hamas anunţă că nu va participa la negocierile din Qatar privind armistiţiul din Gaza

Hamas anunţă că nu va participa la negocierile din Qatar privind armistiţiul din Gaza

Ahmad Abdul Hadi, reprezentantul Hamas în Liban, a declarat într-un interviu că Hamas a decis să nu participe la discuţii deoarece liderii săi nu cred că guvernul israelian, condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, a negociat cu bună credinţă, relatează The New York Times.

„Netanyahu nu este interesat să ajungă la un acord care să pună capăt complet agresiunii”, a declarat Abdul Hadi pentru sursa citată. „Ci mai degrabă el înşală şi se eschivează şi doreşte să prelungească războiul şi chiar să îl extindă la nivel regional”.

Trei înalţi oficiali iranieni au declarat pentru agenţia Reuters că numai un acord de încetare a focului în Gaza ar putea împiedica Iranul să se răzbune direct pe Israel pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la sfârşitul lunii iulie.

Guvernul israelian a declarat că va trimite o delegaţie la discuţiile de joi, dar Hamas a solicitat un plan viabil pentru punerea în aplicare a unei propuneri pe care a acceptat-o deja, mai degrabă decât mai multe discuţii.

„Hamas se angajează faţă de propunerea care i-a fost prezentată la 2 iulie, care se bazează pe rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU şi pe discursul lui Biden”, a declarat Sami Abu Zuhri, un înalt oficial iranian, pentru Reuters.

Discuţiile, programate pentru joi la Doha, au loc într-un context tensionat, într-un moment în care conflictul din Gaza riscă să devină un război regional. Discuţiile sunt considerate esenţiale de către diplomaţi pentru detensionarea situaţiei din zonă, în timp ce Iranul şi Hezbollah spun că intenţionează să se răzbune pe Israel pentru asasinarea recentă a unui comandant Hezbollah în apropiere de Beirut şi a unui înalt lider Hamas în Teheran.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici