Hamid Karzai şi un înalt oficial rus condamnă operaţiunea antidrog ruso-americană din Afganistan
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a condamnat sâmbătă operaţiunea antidrog condusă de ruşi şi americani în estul Afganistanului, ce ar fi avut loc "fără permisiunea sa", în timp ce un înalt oficial parlamentar de la Moscova a apreciat că acţiunea nu a ţinut cont de realităţile afgane.

Hamid Karzai (Foto) şi un înalt oficial rus condamnă operaţiunea antidrog ruso-americană din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nicio organizaţie sau instituţie nu are dreptul să conducă acest tip de operaţiuni pe teritoriul nostru fără permisiunea şi acordul Guvernului afgan", a subliniat preşedinţia afgană, într-un comunicat.
"Afganistanul condamnă această acţiune a NATO şi aminteşte că aceste operaţiuni unilaterale sunt o încălcare clară a suveranităţii Afganistanului şi a legilor internaţionale", a adăugat preşedinţia, avertizând că va exista o "reacţie" a Kabulului, dacă vor mai avea loc operaţiuni similare.
Karzai a cerut Ministerelor de Interne şi Apărării să demareze cât mai repede o anchetă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Reprezentantul la Kabul al serviciului rus antidrog, Aleksei Milovanov, a declarat că preşedintele Karzai a fost "informat greşit".
"A fost vorba despre o operaţiune condusă de Ministerul afgan de Interne, nu de către noi", a precizat Milovanov.
"Am acţionat pur şi simplu în calitate de consilieri, în conformitate cu acordul dintre Guvernele afgan şi rus privind prezenţa unor consilieri în timpul desfăşurării unei operaţiuni antidrog", a afirmat Milovanov.
La Moscova, un înalt oficial parlamentar rus a criticat această operaţiune condusă, potrivit acestuia, "ca şi când Guvernul afgan nu ar exista".
Operaţiunea "a dat rezultate, dar ea a fost condusă ca şi cum Guvernul afgan nu ar exista", a apreciat Leonid Sluţki, vicepreşedintele comisiei pentru Afaceri Externe din Dumă (Camera Inferioară a Parlamentului rus), la postul de radio Ecoul Moscovei.
"Trebuie ţinut cont de realităţile afgane, care necesită o nouă abordare, iar (operaţiunile) trebuie coordonate cu Guvernul lui Karzai", a continuat Sluţki.
Ruşii şi americanii au efectuat pentru prima dată o operaţiune antidrog comună în Afganistan, distrugând trei laboratoare de fabricare a heroinei şi un laborator de opiu, anunţase, vineri, şeful Serviciului rus Antidrog, Viktor Ivanov.
Intervenţia a permis distrugerea unei cantităţi de 932 de kilograme de heroină şi 156 de kilograme de opiu, în valoare de 250 de milioane de dolari, potrivit lui Ivanov, citat de agenţiile ruse.
El precizase că la această operaţiune care a avut nevoie de trei luni de pregătire au participat patru agenţi ai serviciului rus antidrog, forţe speciale americane şi agenţi ai Ministerului afgan de Interne.
Rusia denunţă frecvent creşterea traficului de droguri provenind din Afganistan, pe care o atribuie mai ales dezinteresului forţelor americane în această ţară.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului