HAOS la Moscova: Sute de persoane, inclusiv un politician, arestate, în urma protestelor de susţinere a jurnalistului Ivan Golunov | FOTO, VIDEO

Publicat: 12 06. 2019, 17:34
Actualizat: 07 06. 2020, 09:59

Golunov a fost acuzat de trafic de droguri şi arestat la domiciliu, marţi acuzaţiile împotriva lui au fost retrase şi a fost pus în libertate.

Jurnalist al site-ului de investigaţii Meduza, cunoscut pentru anchetele sale privind corupţia de la primăria Moscovei sau privind practici ilegale în sectoare opace precum microcreditul şi pompele funebre, Ivan Golunov se află în arest la domiciliu de sâmbătă.

Susţinătorii lui Golunov au denunţat un dosar fabricat în întregime, ca represalii pentru anchetele sale. Jurnalistul afirmă că stupefiantele descoperite de poliţişti nu-i aparţin şi i-au fost plasate fără ştiinţa lui.

Analizele realizate la cererea justiţiei nu au relevat nicio urmă de droguri în sângele său şi niciunul dintre pachetele cu droguri confiscate nu aveau amprentele sale, potrivit avocaţilor săi.

Cazul a provocat un val de solidaritate în societatea rusă, susţinerile acumulându-se, de la ziare independente până la media de stat şi chiar la unii înalţi responsabili politici.

Aproximativ 1.000 de oameni au participat la protestul din centrul capitalei, scandând ”Rusia va si liberă”, ”Rusia fără Putin” şi ”Jos Putin”, în timp ce poliţiştii i-au avertizat să nu încalce legea şi au blocatt accesul pe câteva străzi.

Unii dintre protestatari au purtat tricouri inscripţionate cu mesaje precum ”Eu sunt/Noi suntem Ivan Golunov”, mesaj care apare luni ca titlu pe prima pagină a principalelor trei cotidiene din Rusia.

Poliţia anunţase mai devreme că au fost arestate peste 200 de persoane.