Haosul de pe Aeroportul Heathrow continuă şi săptămâna viitoare

Publicat: 30 03. 2008, 15:33
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Lansarea terminalului s-a dovedit o lovitură de imagine pentru BA, cu posibile consecinţe în plan financiar, compania sperând că noul complex va răspunde criticilor generate de aglomeraţia înregistrată pe principalul aeroport din Londra.

BA a anunţat sâmbătă că 15.000 de bagaje se află în continuare în incinta terminalului cinci în valoare de 8,6 miliarde de dolari după ce proprietarii acestora fie au urcat la bordul avioanelor fără ele, fie au renunţat să le mai aştepte şi au plecat acasă.

"Luni, compania speră să opereze aproximativ 87 la sută (din curse)", a precizat BA într-un comunicat, subliniind o relativă îmbunătăţire a situaţiei cu două procente faţă de ziua precedentă.

"Compania speră să opereze un număr similar de curse marţi, urmând ca în cursul săptămânii, numărul acestora să crească progresiv. Toate acestea depind de performanţa sistemului de bagaje", a subliniat BA.

Purtătorul de cuvânt al BA a declarat că 243 de curse aeriene, dintr-un total de 1.320, au fost anulate de la inaugurarea terminalului care a avut loc joi, şi peste 250.000 de bagaje au fost rătăcite.

El a adăugat că, în urma problemelor survenite după deschiderea terminalului, compania a amânat campania de promovare a noului complex care trebuia să debuteze săptămâna viitoare.

BA a anunţat că speră să transfere 90 la sută din operaţiunile derulate la terminalul patru la cel nou deschis până la sfârşitul lunii aprilie.