Amnesty International denunţă concedierile „arbitrare, incorecte şi motivate politic” din Turcia. Reacţia autorităţilor din Ankara
În cadrul raportului organizaţiei non-guvernamentale, intitulat ”Nu se întrevede niciun final la orizont”, este criticată lipsa justificării individuale şi a radierii sistematice a paşapoartelor.
Amnesty International denunţă faptul că persoanelor concediate nu le este dată nicio explicaţie individuală, concedierile colective fiind „întreprinse arbitrar pe baza unor motive vagi şi generalizate” cum că persoanele demise „ar avea legături cu organizaţii teroriste”.
Organizaţia denunţă, de asemenea, măsurile ce vizează activiştii politici, jurnaliştii şi sindicaliştii.
Autorităţile de la Ankara neagă acuzaţiile şi afirmă că aceste măsuri excepţionale sunt necesare pentru a „curăţa” instituţiile de elemente de revoltă.
Ankara îl acuză pe clericul Fethullah Gülen de conducerea unei „organizaţii teroriste” ai căror membri s-au infiltrat în insituţiile turce pentru a construi „un stat paralel”.