Heroină în valoare de 12,6 milioane de dolari, confiscată în Malaysia

Publicat: 14 05. 2011, 15:58
Actualizat: 06 11. 2012, 14:24

Heroina era ambalată în 278 de pachete şi a fost descoperită în cursul unui control efectuat la Port Klang în data de 28 aprilie, a precizat directorul Vămii, Azis Yacub.

„Drogurile, împachetate în pungi de plastic, au fost găsite în 560 de saci de ciment, aflaţi în containere care proveneau de la Karachi (Pakistan)”, a afirmat el, adăugând că autorităţile au început o anchetă pentru a stabili destinaţia finală a heroinei.

Anchetatorii, care afirmă că întreaga captură cântărea 214,5 kilograme, cred că iranienii arestaţi fac parte dintr-o reţea internaţională de trafic de droguri pe care autorităţile încearcă să o desfiinţeze.

Autorităţile de la Kuala Lumpur au constatat recent o creştere netă a numărului de cetăţeni iranieni arestaţi pentru trafic de droguri în Malysia – 138 de arestări în perioada ianuarie – octombrie 2010, faţă de numai 16 în anul 2009.