Clinton a subliniat de asemenea că membrii comunităţii internaţionale trebuie să ia măsuri în privinţa naufragierii unei nave de război sud-coreene, scufundată de Coreea de Nord, potrivit unei anchete internaţionale.
„Cerem Coreei de Nord să pună capăt provocărilor şi politicii sale conflictuale şi de ameninţări faţă de vecinii săi”, a declarat Clinton în cadrul unei conferinţe de presă după o întrevedere cu preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak.
Naufragiul corvetei necesită „o reacţie fermă, dar echilibrată”, a adăugat ea, salutând „discursul puternic” pronunţat luni de preşedintele Lee în care a anunţat adoptarea unei serii de represalii împotriva Coreei de Nord.
Deplasându-se miercuri la Seul de la Beijing, unde a încercat să-i convingă pe oficialii chinezi să adopte o poziţie mai fermă faţă de aliatul lor nord-coreean, secretarul american de Stat a afirmat că Statele Unite iau în calcul „alte variante pentru a stabili responsabilitatea Coreei de Nord şi a liderilor săi”, fără a face alte precizări.
Coreea de Nord a decis marţi să-şi întrerupă relaţiile cu Coreea de Sud pe care a ameninţat-o cu declanşarea „unui război total” dacă vor fi impuse noi sancţiuni asupra regimului comunist nord-coreean.
De asemenea, Phenianul a ameninţat că îşi va închide o parte a graniţei cu Coreea de Sud dacă oficialii de la Seul reiau progapanda îndreptate împotriva Coreei de Nord, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene (KCNA).
La Beijing, Hillary Clinton a reuşit să convingă China, aliat apropiat al regimului de la Phenian, să accepte „colaborarea” cu Statele Unite pentru a gestiona noua criză coreeană.
Coreea de Nord a fost acuzată de anchetatorii internaţionali că a provocat la sfârşitul lui martie naufragiul corvetei Cheonan în Marea Galbenă, incident soldat cu moartea a 46 de marinari sud-coreeni.
Hillary Clinton, care se va întoarce miercuri seară în Statele Unite, a reiterat „angajamentul ferm” al Statelor Unite pentru securitatea aliatului său nord-coreean.
„Suntem alături de voi în acest moment dificil şi vom fi mereu”, a promis ea.