„Momentul este foarte dificil pentru militarii egipteni„, a declarat Clinton pentru presă, în cadrul unei vizite la Congres. „Măsurile pe care le-au luat până în prezent sunt liniştitoare, dar mai rămân multe de făcut„, a subliniat ea.
Consiliul Suprem al forţelor armate a anunţat, duminică, faptul că preia „provizoriu conducerea afacerilor ţării timp de şase luni sau până la finalul alegerilor legislative şi pentru preşedinţia Republicii”.
Secretarul de Stat a evocat relaţia de lungă durată între armatele americană şi egipteană şi şi-a exprimat mulţumirea faţă de calmul de care armata egipteană a dat dovadă în timpul manifestaţiilor ostile regimului Mubarak.
„Eu cred că militarii egipteni au dat dovadă, prin reţinerea lor şi susţinerea libertăţii de întrunire, de un angajament foarte puternic faţă de poporul egiptean”, a notat Clinton.
„În prezent, li se cere să îşi asume o responsabilitate care nu figurează în manualul tinerilor ofiţeri, şi anume cum să conducă o ţară spre democraţie, printr-o tranziţie paşnică şi în bună ordine”, a subliniat ea.
„Până acum, au dat dovadă de seriozitate şi angajament în favoarea unei tranziţii care va conduce, sperăm noi, la alegeri libere şi echitabile„, a adăugat şefa diplomaţiei americane.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.