Hillary Clinton şi John McCain obţin sprijinul cotidianului New York Times
Cotidianul New York Times îi susţine pe senatorul democrat Hillary Clinton şi pe candidatul republican John McCain pentru a obţine învestitura partidelor lor în cursa pentru Casa Albă.

Hillary Clinton şi John McCain obţin sprijinul cotidianului New York Times
Colectivul redacţional al cotidianului New York Times a justificat alegerea lui Clinton prin faptul că experienţa ei îi oferă un avantaj în comparaţie cu principalul său adversar în cursa pentru învestitura democrată, senatorul de Illinois Barack Obama, deşi în problemele importante ei nu sunt atât de diferiţi.
"Auzind-o vorbind despre preşedinţie, politicile sale şi răspunsurile la marile probleme ale Statelor Unite, suntem foarte impresionaţi de profunzimea cunoştinţelor sale, de forţa intelectului său şi de vasta sa experienţă", a explicat cotidianul.
De când este senator, Clinton s-a implicat în probleme legate de securitatea naţională, câştigând respectul liderilor internaţionali şi a multor oficiali din armata americană, a precizat cotidianul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Clinton concurează cu Obama în cursa pentru învestitura democrată. Publicaţia a îndemnat-o pe Clinton să preia conducerea schimbând tonul campaniei sale, marcată de un schimb dur de acuzaţii între ea şi Obama.
Echipa editorială a justificat şi alegerea lui McCain care, în viziunea sa, are divergenţe cu toţi republicanii care candidează la preşedinţie.
Principalii adversari ai lui McCain la învestitura republicană sunt fostul guvernator de Massachusetts Mitt Romney, fostul primar al oraşului New York Rudolph Giuliani şi fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului