Hillary Clinton spune că are relaţii foarte bune cu Obama şi nu urmăreşte o nouă candidatură

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a dat asigurări că relaţiile sale cu preşedintele Barack Obama, fostul său rival în cursa pentru Casa Albă, sunt "foarte bune" şi că nu se gândeşte la o nouă candidatură la preşedinţia Statelor Unite.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Hillary Clinton spune că are relaţii foarte bune cu Obama şi nu urmăreşte o nouă candidatură

Hillary Clinton spune că are relaţii foarte bune cu Obama şi nu urmăreşte o nouă candidatură (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem relaţii foarte bune", a declarat Clinton în cadrul emisiunii Meet the Press, difuzată pe postul de televiziune NBC. "Avem discuţii extrem de directe şi deschise", a adăugat ea.

Clinton a explicat că are întrevederi "tete-a-tete" cu preşedintele Obama "de mai multe ori pe săptămână". "Îi prezint sfaturile mele", a continuat ea, dar "la sfârşitul zilei, preşedintele este cel care fixează regulile".

Secretarul american a afirmat, de asemenea, că perioada campaniei prezidenţiale s-a încheiat şi că nu are aspiraţii la Casa Albă.

"Nu este deloc un lucru la care să mă gândesc", a afirmat ea, referindu-se la o eventuală candidatură pe viitor.

"Am misiuni foarte interesante şi care mă solicită mult în prezent. Mă îndoiesc că o astfel de perspectivă va mai face parte la un moment dat din viaţa mea", a continuat fosta Primă Doamnă a Statelor Unite.

"Am privilegiul de a ocupa poziţia de consilier-şef, de a fi şeful diplomaţiei urmate de preşedinte, dar ştiu bine că munca de echipă este cea mai eficientă pentru America", a continuat Clinton.

"Trebuie să spun că, în calitate de persoană care a petrecut enorm de mult timp luptând împotriva lui (în timpul campaniei), cred că realizează o muncă extraordinară" la Casa Albă, a declarat ea, referindu-se la Obama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici