Hillary Clinton vrea să protejeze SUA ajutând mai eficient ţările sărace
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a pledat miercuri pentru un ajutor de dezvoltare mai eficient, vital, în opinia sa, pentru stabilitatea la nivel mondial şi pentru securitatea Statelor Unite, în special într-o perioadă dominată de ameninţări teroriste.
Hillary Clinton vrea să protejeze SUA ajutând mai eficient ţările sărace (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Scoaterea ţărilor sărace din mizerie "este în prezent un imperativ strategic, economic şi moral, atât de crucial precum diplomaţia şi apărarea pentru interesele americane şi pentru soluţionarea problemelor în lume", a declarat ea într-un discurs rostit la Washington.
Obiectivul unei lumi "mai sigure, prospere, democratice şi echitabile" este o iluzie în situaţia în care "o treime din lume" abia supravieţuieşte, a afirmat secretarul american de Stat.
"Nu putem să oprim terorismul sau să învingem ideologiile violente şi extremiste", a adăugat ea "când sute de milioane de tineri se confruntă cu un viitor fără locuri de muncă, fără speranţă şi fără modalităţi de a ajunge din urmă ţările dezvoltate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Bugetul federal alocat pentru ajutoarele internaţionale a ajuns în 2010 la circa 53,9 miliarde de dolari, în creştere cu 9 la sută faţă de 2009. Este distribuit în mare parte prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezolvare Internaţională (USAID) şi Millenium Challenge Corporation (MCC), un program guvernamental de ajutoare condiţionate de o guvernare eficientă.
De asemenea, există diverse fonduri specializate, precum PEPFAR, consacrat bolnavilor de SIDA, care va beneficia de 63 de miliarde de dolari în următorii şase ani, sau un plan pentru securitatea alimentară cu o finanţare iniţială de 3,5 miliarde de dolari.
Hillary Clinton nu a făcut decât să amintească miercuri despre aceste sume, axându-şi discursul pe "principiile de acţiune" ce vizează sporirea eficacităţii banilor contribuabilului american cheltuiţi în străinătate.
Ea a reiterat în această perspectivă "formidabila revenire la investiţii" pentru microfinanţările acordate femeilor pentru care vor fi create programe speciale.
De asemenea, administraţia Obama a promis că va înlocui "parteneriatul" cu "mecenatul" şi "să nu mai dicteze soluţii de departe". Sprijinul american va viza un număr redus de domenii-cheie: sănătatea, agricultura, securitatea, educaţia, energia şi guvernarea locală.
Secretarul de Stat doreşte să facă din dezvoltare un pilon al politicii externe americane, în proporţie egală cu diplomaţia şi apărarea, a precizat ea.
Diplomaţii vor fi obligaţi să contribuie la coordonarea efortului, dar şi la convingerea puterilor locale să susţină programele aplicate în ţările lor, în special cele ce se adresează purtătorilor virusului HIV şi refugiaţilor.
Statele Unite au "neapărată nevoie de rezultate mai bune în privinţa dezvoltării", au afirmat înainte de discurs apropiaţi ai lui Hillary Clinton, amintind despre Yemen, Pakistan sau Afganistan, trei ţări aflate la limita sărăciei.
În Afganistan, suplimentarea eforturilor militare a fost însoţită în 2009 de o triplare a numărului de agronomi, jurişti şi alţi specialişti civili americani.
Fostul director adjunct al USAID Carol Lancaster se îndoieşte că ambiţiile prezentate miercuri "vor transforma diplomaţia americană". În opinia sa, Hillary Clinton este, fără îndoială, "secretarul de Stat ce cunoaşte cel mai bine şi s-a interesat cel mai mult despre problemele legate de dezvoltare".
Interesul faţă de femei "va fi unul din elementele marcante" ale parcursului ei la conducerea diplomaţiei americane, în opinia acesteia.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO