Cei doi oficiali au au discutat "circa o oră şi 20 de minute", într-un hotel din Sharm el-Sheikh, unde urmau să participe la o reuniune a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack.
Această întrevedere de o durată excepţională pentru Rice, ale cărei întâlniri au întotdeauna o durată precisă, intervine în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Statele Unite, din cauza operaţiunii militare ruse din regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, din vară, şi a proiectului de desfăşurare în Europa a unui sistem antirachetă, respins de Moscova.
"Aş califica această întrevedere drept bună şi productivă", a declarat purtătorul de cuvânt. "Au vorbit despre mai multe subiecte, în contextul declaraţiei de la Soci", a adăugat el.
După o întrevedere în aprilie, la Soci, în sudul Rusiei, preşedintele american George W. Bush şi fostul preşedinte rus Vladimir Putin au publicat "o declaraţie pentru un cadru strategic", bază a unei foi de parcurs pentru succesorii lor.