- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hondurasul a fost exclus din Organizaţia Statelor Americane
Organizaţia Statelor Americane (OEA) a exclus, sâmbătă, la Washington, Hondurasul din rândurile sale, exprimându-şi astfel sprijinul pentru preşedintele demis Manuel Zelaya, care şi-a anunţat intenţia fermă de a reveni, duminică, în ţară.
Hondurasul a fost exclus din Organizaţia Statelor Americane
Excluderea Hondurasului a fost aprobată de 33 dintre cele 34 de state membre ale OEA în cadrul Adunării Generale extraordinare a organizaţiei, desfăşurată la sediul instituţiei de la Washington, prin votarea unei rezoluţii.
Gestul OEA decurge direct din aplicarea articolului 21 al Cartei organizaţiei care stipulează că suspendarea unui stat membru poate interveni din momentul în care există "o întrerupere neconstituţională a ordinii democratice într-o ţară membră, iar demersurile diplomatice se dovedesc lipsite de succes".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
-
Turcia vrea să încheie un acord maritim cu Siria
La punctul al doilea, rezoluţia cere Hondurasului să "continue să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi revin în calitate de stat membru al organizaţiei şi în special în ceea ce priveşte drepturile omului". La punctul al patrulea, textul încurajează "ţările membre ale OEA şi organizaţiile internaţionale să-şi revizuiască relaţiile cu Hondurasul".
Este pentru prima dată din 1962 şi de la excluderea Cubei lui Fidel Castro pentru aderarea la blocul sino-sovietic când OEA îşi suspendă un membru.
Excluderea din rândurile organizaţiei a noilor autorităţi din Honduras le izolează şi mai mult pe acestea.
Preşedintele interimar Roberto Micheletti şi anturajul său au fost condamnaţi deja de ONU, Uniunea Europeană şi majoritatea ţărilor din America Centrală. Niciun ambasador european nu se mai află la post în Tegucigalpa. Banca Mondială şi Banca Interamericană de Dezvoltare (BID) au confirmat îngheţarea liniilor de credit. Aceasta înseamnă îngheţarea unui ajutor internaţional cuprins între 300 şi 450 de milioane de dolari.
În acelaşi timp, Manuel Zelaya îşi consolidează poziţia în faţa comunităţii internaţionale. El şi-a anunţat intenţia de a reveni duminică în ţară.
La sosirea sa la sediul OEA, el s-a declarat optimist înaintea întoarcerii sale anunţate în Honduras, pentru că "toată lumea condamnă lovitura de stat" care l-a îndepărtat de la conducerea ţării, în urmă cu o săptămână, lăsând să se înţeleagă că se aşteaptă să fie primit favorabil la revenirea în ţară.
Sarcina sa se anunţă însă a fi dificilă.
Secretarul general al OEA, Jose Miguel Insulza, a recunoscut că se teme pentru securitatea lui Manuel Zelaya dacă acesta va întreprinde călătoria respectivă, interpretând astfel ameninţarea unei arestări "imediate" lansate de noile autorităţi în cazul în care Zelaya s-ar întoarce în ţară.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.