Numărul cazurilor globale de coronavirus este de 17,476,105, potrivit tracker-ului universităţii Johns Hopkins.
China a înregistrat 127 de cazuri noi de coronavirus, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate, vineri dimineaţă.
Printre noile cazuri, 123 au fost transmise local, 112 fiind confirmate în extremitatea vestică a Xinjiangului, iar restul în provincia de nord-est Liaoning.
Statul australian Victoria a raportat vineri 672 de cazuri noi de coronavirus şi opt decese, potrivit premierului de stat Daniel Andrews. Numărul total de infecţii din Victoria, al doilea stat cel mai populat din Australia, se ridică acum la 10.577, cu 112 decese, potrivit lui Andrews, scrie CNN.
În ultimele 24 de ore, Mexicul a înregistrat 639 de noi decese de coronavirus, iar numărul cazurilor confirmate de contaminare a ajuns joi la 416.179, în creştere cu 7.730 faţă de miercuri, potrivit autorităţilor. Astfel, Mexicul depăşeşte Marea Britanie la numărul de morţi Covid-19.
Vietnam a raportat 45 de noi infecţii cu coronavirus în oraşul Danang, marcând cel mai mare salt de cazuri. Ministerul Sănătăţii a trimis mai mulţi experţi în sănătate în centrul oraşului pentru a combate focarul.
Cazurile recent confirmate în Danang au ridicat numărul total de infecţii în Vietnam la 509, fără decese.
Soţia preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro şi unul dintre miniştrii săi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, potrivit unui comunicat oficial difuzat joi, scrie Reuters.
Asta se întâmplă la doar câteva zile după ce Jair Bolsonaro a declarat că a fost testat negativ după săptămâni de carantină.
Autorităţile daneze au anunţat, joi, noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Danemarcei, care vor intra în vigoare la 1 august 2020, ora 00.00. România a fost inclusă pe lista ţărilor „închise”, arată MAE.