Hosni Mubarak a fost adus cu ambulanţa la tribunal pentru reluarea procesului său
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost adus cu ambulanţa la tribunal, luni dimineaţă, pentru o nouă audiere în procesul său care se desfăşoară la Cairo, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

Hosni Mubarak a fost adus cu ambulanţa la tribunal pentru reluarea procesului său (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Fostul preşedinte, în vârstă de 83 de ani, a fost pus pe o targă la coborârea din vehicul, pentru a fi transportat în sala de tribunal, la fel ca la audierile precedente în acest proces, care a fost reluat la 28 decembrie după trei luni de întrerupere.
Procesul fostului preşedinte, care a demisionat la 11 februarie la presiunile unei revolte populare, a început la 3 august. Mubarak se află în arest preventiv la un spital militar de la periferia capitalei egiptene.
Preşedintele înlăturat de la putere este judecat pentru presupusa sa implicare în ordinele de a se deschide focul asupra mulţimii în timpul evenimentelor de la începutul anului, care s-au soldat oficial cu aproximativ 850 de morţi. El riscă pedeapsa cu moartea dacă va fi găsit vinovat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi şase dintre consilierii săi sunt de asemenea judecaţi alături de Mubarak, pentru aceste acuzaţii.
În plus, Mubarak mai este inculpat şi pentru corupţie, iar aceste acuzaţii îi vizează şi pe fiii săi Alaa şi Gamal, care sunt judecaţi în acelaşi timp cu el.
Ultimele audieri în acest proces au avut loc în septembrie. Procedura a fost ulterior suspendată din cauza unei cereri de recuzare a preşedintelui Curţii, judecătorul Ahmed Refaat, considerat subiectiv de avocaţii părţilor civile. Magistratul a fost însă menţinut, permiţând reluarea procesului.
Suspendarea audierilor, desfăşurarea alegerilor legislative şi violenţele recente cu ocazia manifestaţiilor au contribuit la plasarea în plan secund a situaţiei fostului preşedinte, în ultimele luni.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


