Hosni Mubarak ar trebui să asculte manifestanţii care cer plecarea sa, afirmă Barack Obama
Preşedintele american, Barack Obama, a apreciat vineri că omologul său egiptean ar trebui să ţină cont de revendicările manifestanţilor care solicită plecarea sa imediată, însă nu a cerut explicit demisia lui Hosni Mubarak, relatează AFP.
Şeful statului egiptean "trebuie să fie atent la ce solicită oamenii şi să ia o decizie ordonată, constructivă şi serioasă", a declarat Obama, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul canadian, Stephen Harper, la Washington.
"Cred că preşedintelui Mubarak îi pasă de ţara sa. El este mândru, dar este de asemenea un patriot", a adăugat preşedintele american, sugerând că şeful statului egiptean ar trebui să plece, dar fără a cere explicit acest lucru.
Hosni Mubarak este vizat de o contestare fără precedent de la preluarea puterii, în urmă cu aproximativ 30 de ani.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

