Hosni Mubarak considera că George W. Bush era "naiv şi controlat de subordonaţi" - WikiLeaks
Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, considera în 2009 că omologul său american de la acea vreme, George W. Bush, era "naiv, controlat de subordonaţi şi total nepregătit pentru situaţia post-conflict din Irak", conform unei note diplomatice americane dezvăluită de WikiLeaks, scrie The Guardian.
O altă telegramă diplomatică americană, trimisă în iulie 2009, sugera că arestarea unor bloggeri din cadrul organizaţiei Fraţii Musulmani şi procesul unui poet care criticase regimul de la Cairo "ar putea fi începutul unei tentative de sporire a controlului asupra mediiilor politice înaintea alegerilor parlamentare".
De asemenea, diplomaţii americani exprimau surprinderea în legătură cu "reacţia lui Mubarak la solicitările de facilitare a competiţiei politice şi de relaxare a controlului asupra serviciilor de securitate".
O telegramă datând din martie 2009 preciza că bloggerii din Egipt "încep să joace un rol din ce în ce mai mare pentru extinderea discursului politic şi social", însă rolul acestora ca "mişcare coesivă" a dispărut.
Un alt mesaj, din ianuarie 2009, descrie ceea ce diplomaţii americani considerau a fi brutalitatea "sistemică" a poliţiei egiptene.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului