Hosni Mubarak i-ar fi spus unui deputat israelian că îşi caută „o cale de ieşire”

Publicat: 11 02. 2011, 17:03
Actualizat: 06 11. 2012, 13:33

„El ştie că s-a terminat, că este sfârşitul drumului. Nu mi-a spus decât un lucru înaintea discursului său, anume că îşi caută o cale de ieşire”, a afirmat Ben Eliezer la postul de radio militar.

Ben Eliezer, care a fost până de curând ministru al Comerţului şi Industriei, este considerat oficialul israelian cel mai apropiat de preşedintele Mubarak, pe care l-a vizitat de mai multe ori.

Hosni Mubarak, aflat la putere de aproape 30 de ani şi care se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent, i-a delegat joi seara prerogativele sale vicepreşedintelui Omar Suleiman, fără a-şi anunţa însă demisia.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Democrat aflat la putere, a anunţat că preşedintele egiptean a părăsit Cairo pentru a merge la Sharm el-Sheikh, în Sinai.

„Mubarak a părăsit Cairo cu toată familia sa”, declarase anterior o sursă apropiată Guvernului, sub acoperirea anonimatului, refuzând să precizeze dacă aceştia au părăsit Egiptul sau au mers în staţiunea balneară Sharm el-Sheikh, din Sinai, unde preşedintele deţine o locuinţă.