Hosni Mubarak trebuie să asigure tranziţia, susţine un emisar american
Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, trebuie să rămână în funcţie pentru a asigura tranziţia către democraţie, a apreciat, sâmbătă, un emisar al administraţiei americane pentru Egipt, Frank Wisner, relatează AFP.
"Constituţia egipteană este destul de clară: dacă preşedinţia este vacantă, preşedintele Parlamentului este cel care va ocupa funcţia şi va organiza alegeri în două luni", a subliniat Wisner în cadrul unei dezbateri la Conferinţa pe tema securităţii de la Munchen, la care participă printr-o legătură video din Statele Unite.
"Dar aceste dispoziţii sunt în mod considerabil inacceptabile pentru cei care protestează pe străzile din Cairo", a remarcat el.
"De aceea trebuie găsit un consens naţional cu privire la condiţiile prealabile pentru a trece la etapa următoare", iar "preşedintele trebuie să rămână în funcţie pentru a pune în aplicare aceste schimbări", a apreciat el.
"Consider deci că menţinerea la conducerea ţării a lui Mubarak este vitală. Este o ocazie pentru el să determine ce va lăsa în urmă, el şi-a consacrat 60 de ani din viaţă ţării sale; este momentul ideal pentru al să arate calea de urmat", a conchis Wisner, care a vizitat Cairo şi s-a întâlnit cu lideri egipteni la începutul săptămânii.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
-
astăzi, 14:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. UE propune un acord pentru resursele Ucrainei / Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina