HRW critică atitudinea excesiv de "timidă" a ONU şi UE faţă de guvernele represive

Ţările şi instituţiile democratice, în principal ONU şi Uniunea Europeană, dau dovadă de o "timiditate" excesivă, chiar de "laşitate" în faţa guvernelor represive, în defavoarea drepturilor omului, a apreciat luni Human Rights Watch (HRW) în raportul său anul, relatează AFP.

Urmărește
9 afișări

Organizaţia cu sediul la New York se concentrează în acest an pe "eşecul ţărilor care ar trebui să fie campioanele" drepturilor omului, avertizează directorul său general Kenneth Roth, în introducerea acestui document de 600 de pagini.

Potrivit organizaţiei, eroarea fatală comisă de "secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi de numeroase ţări membre ale Comisiei pentru Drepturile Omului" este de a folosi "dialogul şi cooperarea" înainte de orice politică de presiune publică asupra statelor resposabile de erori.

Uniunea Europeană "pare să fi aderat în mod specific la această idee", Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton "exprimându-şi în mod repetat preferinţa pentru o «diplomaţie neagresivă» indiferent de circumstanţe", denunţă Roth.

Acest lucru explică în special de ce a ales Bruxelles-ul pentru a prezenta raportul presei. În aceeaşi zi, preşedintele Uzbekistanului, Islam Karimov, considerat un dictator de opozanţii săi, efectuează aici o vizită oficială.

Germania, Franţa şi Marea Britanie, cele trei principale ţări ale UE, participă la ceea ce Roth numeşte "laşitatea generală în faţa Chinei". Controversata atitudine diplomatică a Parisului în timpul crizei din Tunisia nu este evocată, perioada analizată oprindu-se în noiembrie 2010.

UE şi ONU nu sunt însă singurele vizate. Roth critică şi Statele Unite pentru că s-au abţinut să intervină "energic pe lângă China, India sau Indonezia, de exemplu", atunci când a fost necesar, preşedintele Barack Obama neutilizându-şi "faimoasa sa elocvenţă".

Directorul general al HRW critică, de asemenea, marile democraţii din emisfera sudică, precum Brazilia, Africa de Sud, Italia şi India", care "au privilegiat demersuri discrete" pe lângă guverne cu comportament blamabil.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici