Potrivit
The Guardian, specialiştii Serviciului Naţional de Sănătate au efectuat un exerciţiu de simulare şi au descoperit că Marea Britanie nu este pregătită şi nu poate face faţă unei pandemii de gripă.
Recomandările sunt dezvăluite în procesul-verbal din iunie 2017 al Grupului Consultativ pentru ameninţările cu virusuri respiratorii noi şi emergente, numit Nervtag, care se ocupă cu oferirea celor mai bune soluţii guvernului în situaţiile de pandemii. Exerciţiul intitulat Cygnus, a început în anul 2016 şi a implicat mai multe organe guvernamentale, naţionale, regionale şi locale. Nu au fost dezvăluite mai multe detalii despre acest exerciţiu sau despre recomandările confidenţiale oferite de specialişti, însă s-a ajuns la concluzia că exită foarte multe lipsuri în pregătirea ţării, sub influenţa unei pandemii.
Phillip Lee, fostul parlamentar liberal-democrat atunci când a fost lansat exerciţiul, a declarat că această simulare a avut un impact foarte dur asupra guvernului. „Ştiam că nu suntem pregătiţi pentru o pandemie din raportul Cygnus. A fost o greşeală să nu-l publicăm la vremea respectivă. Dacă nu am acţionat atunci la această lecţie, atunci ce rost a mai fi avut exerciţiul?”, a spus Philip Lee.
Totuşi, o recomandare esenţială discutată de Grupul Consultativ pentru virusuri, în cadrul reuniunii sale din iunie 2017, a fost legată de nevoile guvernului de a dezvolta „un concept de operaţiuni despre gripa pandemică” pentru a îmbunătăţi coordonarea între „reţeaua complexă de parteneri” implicată într-o reacţie pandemică.
În Marea Britanie sunt 114.217 de cazuri de infectări cu noul coroanvirus şi 15,464 de decese.