- Home
- Externe
-
MOSCOVA, (28.03.2014, 11:15)
- Valentin Vidu - Mediafax
Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum în fiecare regiune din Ucraina
Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, destituit în februarie, a îndemnat vineri la organizarea câte unui referendum în fiecare regiune din Ucraina în vederea determinării statutului acestora, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass.

Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum în fiecare regiune din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În calitate de preşedinte (...) îndemn fiecare cetăţean ucrainean rezonabil: nu lăsaţi impostorii să se folosească de voi! Cereţi organizarea unui referendum asupra statutului fiecărei regiuni din Ucraina", a declarat el în acest apel adresat poporului ucrainean, citat de Itar-Tass.
"Numai referendumuri în toată Ucraina şi nu alegeri anticipate vor putea să stabilizeze situaţia politică şi să apere suveranitatea şi integritatea Ucrainei", a apreciat el.
Ianukovici, care a fugit din Ucraina în februarie şi care ar locui la periferia Moscovei, potrivit unor informaţii de presă, s-a exprimat după ce Crimeea a votat într-un referendum alipirea peninsulei la Rusia.
El a cerut să fie "radiat" din Partidul Regiunilor, al cărui preşedinte era. Formaţiunea urmează să se reunească sâmbătă pentru a-şi defini strategia în alegerile prezidenţiale anticipate programate pentru 25 mai.
Partidul a recunoscut că are nevoie de o ramniere completă şi şi-a exprimat intenţia de a participa la alegeri.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:22
-
astăzi, 06:00