Cozi lungi s-au format în faţa ghişeelor de înregistrare, blocate de vineri.
În total, duminică sunt prevăzute 4.060 de zboruri, cu plecare sau sosire pe aeroporturile spaniole, potrivit Autorităţii de gestiune a aeroporturilor, Aena.
Ca mulţi alţii, Jesus Caliz, în vârstă de 43 de ani, a petrecut noaptea dormind pe un carton în holul terminalului T4 al aeroportului Barajas, folosind bagajul ca pernă. El spera să poată pleca duminică în Columbia.
„Sunt pe lista de aşteptare. Sper să pot pleca astăzi (duminică).Voi vedea ce îmi vor spune”, a declarat el.
Miriam Mellado, în vârstă de 54 de ani, urma să plece vineri spre Roma. Ea a renunţat la călătorie şi aştepta la rând, la ghişeu, după alte 30 de persoane, ca Iberia să-i ramburseze banii.
„Nu ne mai interesează. Urma să ne întoarcem marţi. Nu mai are rost. Totul din cauza unor persoane care câştigă mulţi bani şi nu fac nimic”, a spus ea.
În aglomeraţia de pe aeroportul din Madrid, mulţi dintre pasagerii blocaţi, în acest sfârşit de săptămână, erau furioşi contra controlorilor aerieni, care au paralizat traficul aerian timp de 24 de ore, din cauza unor revenidcări privind timpul de muncă.
Această grevă a fost declanşată în cel mai nepotrivit moment pentru spanioli, care se pregăteau, vineri, să plece într-o vacanţă de cinci zile.
În afară de metoda utilizată, aceste revendicări din partea unei profesii, care are un salariu mediu ce atinge 200.000 de euro pe an, într-o ţară în care 20 la sută din populaţia activă se află în şomaj, au fost primite cu ostilitate.
Controlorii de trafic aerian, după cele 24 de ore de grevă, au cedat sâmbătă, când Guvernul a declanşat stare de alertă, o situaţie care nu s-a mai întâmplat în 35 de ani de democraţie, plasând traficul aerian, pentru o perioadă de 15 zile, sub controlul armatei.