Copiii blocaţi în peşteră | Încă patru elevi au fost scoşi luni la suprafaţă. Numărul total al copiilor salvaţi a ajuns la opt

Publicat: 09 07. 2018, 18:40
Actualizat: 25 03. 2019, 22:44

Încă patru copii şi antrenorul echipei sunt blocaţi în peşteră. Salvatorii plănuiesc să îi scoată la suprafaţă marţi.

Operaţiunea de salvare de luni a început la ora locală 11.00 (7.00, ora României) şi a necesitat implicarea mai multor salvatori decât cea de duminică. Treisprezece scafandri străini şi cinci thailandezi s-au ocupat de ghidarea copiilor spre ieşirea din peşteră.

Echipajele de salvare au scos patru copii duminică din peşteră, în prima fază a operaţiunii, apoi a urmat o pauză pe timpul nopţii în care au fost înlocuite rezervele de oxigen pe traseu.

Cei patru copii salvaţi luni au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la un spital din Chiang Rai, unde sunt trataţi şi copiii salvaţi duminică.

Medicii de la spitalul din Chiang Rai în care aceştia sunt trataţi au declarat că cei patru copii sunt în stare bună. Aceştia sunt momentan ţinuţi în carantină, pentru a evita transmiterea infecţiilor. Doctorii au adăugat că îi vor lăsa curând pe părinţi să îi viziteze.

Operaţiunea de salvare a celor 13 sportivi reprezintă un efort internaţional, echipa fiind alcătuită din experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar.