IDF: Trei tuneluri Hamas au fost distruse

Publicat: 07 04. 2024, 08:07
Actualizat: 07 04. 2024, 08:09

Cele trei tuneluri au fost distruse în Khan Younis, a anunţat IDF, potrivit Sky News.

IDF a explicat pe Telegram că în ultimele luni a acţionat pentru a localiza, cartografia şi distruge tunelurile Hamas.

„În timpul activităţii, au fost localizate trei tuneluri teroriste ofensive, care au fost sub supraveghere informativă şi tehnologică a IDF. În urma activităţii preliminare la sol, acestea au fost cartografiate şi distruse”, a transmis IDF.

Hamas are o reţea foarte dezvoltată de tuneluri. Acestea sunt folosite de militanţi pentru a transporta luptători în toată Gaza. De asemenea, tunelurile sunt folosite pentru a muta şi depozita arme, pentru a lansa atacuri împotriva Israelului şi pentru a ţine ostatici.