Prima pagină » Știri externe » Trump şi Erdogan şi-au asumat angajamentul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Turcia

Trump şi Erdogan şi-au asumat angajamentul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său american Donald Trump, au discutat vineri despre dinamica relaţiilor bilaterale dintre Ankara şi Washington, dar şi despre situaţia din Siria, a anunţat Preşedinţia Turciei, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
Trump şi Erdogan şi-au asumat angajamentul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Turcia

Potrivit sursei citate, cei doi lideri şi-au luat angajamentul de a îmbunătăţii relaţiile bilaterale şi de a aprofunda cooperarea, în contextul în care tensiunile dintre Washington şi Ankara s-au amplificat în ultimul an.

Trump şi Erdogan au discutat despre conflictul din Siria, iar preşedintele turc şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acţiunile violente ale israelienilor asupra palestinienilor.

Relaţiile dintre cei doi aliaţi NATO s-au înrăutăţit în ultimul an, Turcia protestând în mod oficial faţă de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda pe clericul musulman Fethullah Gulen, considerat responsabil de către regimul Recep Tayyip Erdogan pentru puciul eşuat din iulie 2016.

Ulterior, Turcia a condamnat sprijinul oferit de către armata americană pentru luptătorii kurzi YPG din Siria, grupare considerată de către Ankara ca fiind o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), catalogat drept o grupare teroristă.