De când a preluat preşedinţia Republicii Moldova, Igor Dodon a contestat permanent acţiunile Guvernului de la Bucureşti, lansând un şir lung de atacuri la adresa României. Cu toate acestea, Igor Dodon a mulţumit României pentru banii alocaţi redeschiderii unei grădiniţe din satul Sadova, localitatea de origine a preşedintelui moldovean.
„Astăzi am participat la deschiderea grădiniţei din satul meu natal, Sadova, renovată cu sprijinul financiar al statului român. Reparaţia capitală a acestei grădiniţe a fost posibilă cu suportul prietenilor şi partenerilor noştri de peste Prut. Vreau să mulţumesc Guvernului României, prietenilor noştri pentru acest gest foarte frumos pentru acest proiect social, iar astăzi avem posibilitatea să redeschidem această grădiniţă”, a declarat Dodon.
După ceremonia de inaugurare a grădiniţei, Dodon l-a invitat la casa lui părintească pe ambasadorul României de la Chişinău, Daniel Ioniţă.
” Am zis şi voi repeta: să prietenim, ca vecini, ca fraţi, să ne ajutăm şi să ne respectăm reciproc, dar fiecare să fie gospodar la casa lui. Cu aşa atitudine, vom beneficia ambele state de relaţiile bune pe decenii înainte”, a scris Dodon pe Facebook.