Igor Smirnov critică poziţia Rusiei privind un statut special al Transnistriei în cadrul R.Moldova
Igor Smirnov, liderul administraţiei separatiste de la Tiraspol, a reacţionat vehement la declaraţiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, privind acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, informează Deutsche Welle.
Serghei Lavrov declara marţi că Rusia se pronunţă în favoarea unui statut special al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova şi propune reluarea rapidă a negocierilor pe tema crizei transnistrene.
"Independenţa Transnistriei nu poate fi subiect de discuţie şi orice derogare de la această realitate va fi exclusă din start", a declarat Smirnov într-un interviu acordat publicaţiei ruse Nezavisimaia Gazeta.
Smirnov a subliniat că niciun cartuş din depozitele de la Cobasna nu va fi evacuat până la soluţionarea definitivă a problemei transnistrene. "Tot ce se află pe teritoriul Transnistriei este proprietatea poporului nostru. Muniţiile, de asemenea", a spus liderul separatist.
Potrivit experţilor ruşi, în depozitele de la Cobasna sunt 19.000 de tone de muniţii, pentru evacuarea cărora ar fi necesare cel puţin 35 de garnituri de tren. Retragerea muniţiilor a fost stopată în 2003, după ce Chişinăul a refuzat semnarea "Memorandumului Kozak" care prevedea federalizarea Republicii Moldova.
În cursul întrevederii cu Serghei Lavrov, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a încercat să afle dacă s-a schimbat în vreun fel poziţia Rusiei în privinţa prezenţei sale militare în Republica Moldova. Leancă a declarat că misiunea rusă de menţinere a păcii şi-a îndeplinit pe deplin rolul şi a venit timpul de a o înlocui cu una civilă.
În acest context, Lavrov a replicat că "depozitele de armament rusesc din Transnistria necesită o monitorizare constantă, deoarece o cantitate mare de muniţii foarte periculoase poate fi furată". Şeful diplomaţiei ruse a precizat că această situaţie justifică prezenţa militarilor ruşi în regiunea transnistreană, subliniind că există etape destul de clare care trebuie urmate pentru a se ajunge la retragerea militarilor, dar totul se va face pe baza negocierilor.
Igor Smirnov a atras atenţia că Transnistria nu va accepta alte forţe de menţinere a păcii în afară de cele ruse. "Forţele de pace se vor afla în zona de securitate până când va fi exclus orice pericol de escaladare a conflictului. Noi nu putem fi siguri că Republica Moldova nu va utiliza iar forţa armată împotriva noastră", a subliniat Igor Smirnov.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului