Prima pagină » Știri externe » Confruntări violente în oraşul libian Benghazi, soldate cu şase morţi – opoziţie

Confruntări violente în oraşul libian Benghazi, soldate cu şase morţi – opoziţie

Şase persoane au fost ucise joi în confruntări dintre forţele de ordine şi manifestanţi antiguvernamentali la Benghazi, al doilea mare oraş din Libia, au informat site-uri de opoziţie cu sediul în străinătate, citate de AFP.
17 feb. 2011, 17:44, Știri externe

„Confruntări violente” au avut loc la Benghazi, la 1.000 de kilometri est de Tripoli, provocând moartea a şase persoane şi rănirea a 35, conform site-urilor Al Youm şi Al-Manara.

Pe de altă parte, mai mulţi avocaţi au manifestat în faţa unui tribunal din oraş, cerând o Constituţie pentru această ţară, au adăugat sursele citate.

Aceste surse au menţionat joi moartea a patru persoane în oraşul Al-Baida, în confruntări care au avut loc miercuri seara, în timp ce un ziar libian a scris despre doi morţi în acest oraş, situat la 200 de kilometri est de Benghazi.