Prima pagină » Știri externe » Autorul atacului din Orlando fusese concediat în urmă cu 2 ani

Autorul atacului din Orlando fusese concediat în urmă cu 2 ani

Autorul atacului armat din oraşul american Orlando, din statul Florida, este un fost angajat al unei firme din clădirea de birouri atacată, care fusese concediat în urmă cu doi ani.
Autorul atacului din Orlando fusese concediat în urmă cu 2 ani
07 nov. 2009, 09:34, Știri externe

O persoană a fost ucisă şi cinci rănite, vineri, la Orlando, de un bărbat care a fost arestat, au anunţat autorităţile locale, cu mai puţin de 24 de ore de la un atac fără precedent comis la o bază militară.

Filmat de o echipă de televiziune în momentul arestării, agresorul a strigat, făcând aparent referire la concedierea sa în 2007: „M-au lăsat să putrezesc„.

Atacatorul a fost arestat, deci populaţia este în siguranţă„, a declarat primarul oraşului, Buddy Dyer, în cursul unei conferinţe de presă, după ce centrul oraşului a fost înconjurat de poliţie mai multe ore.

La rândul său, comandantul poliţiei din oraş, Val Demings, a explicat că atacul s-a soldat cu un mort şi cinci răniţi. O a şasea persoană a fost spitalizată pentru dureri în piept, a adăugat Demings.

Conform autorităţilor, care nu au vrut să prezinte identitatea persoanei ucise înainte de a se asigura că familia este informată, răniţii sunt în stare stabilă.

Potrivit CNN, atacatorul, identificat de poliţie ca Jason Rodriguez, în vârstă de 40 de ani, este un fost angajat al unei firme instalate în clădirea de birouri atacată, care fusese concediat în urmă cu doi ani, deoarece activitatea sa nu era satisfăcătoare.