Alături de alte două membre ale grupului Pussy Riot, Ekaterina Samuţevici a fost condamnată în luna august la doi ani de închisoare, pentru „huliganism” şi „incitare la ură religioasă”, în timpul unei „rugăciuni punk” în care îi cereau Fecioarei Maria „să-l alunge pe Putin” de la putere, în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, informează lefigaro.fr.
Ea a fost eliberată pe 10 octombrie, în urma unui proces în apel, după ce a reuşit să dovedească în justiţie faptul că a fost arestată înainte de a putea să participe la acea manifestare, întrucât a fost reţinută la 15 secunde după ce a intrat în catedrală. Cele două colege ale sale se află în continuare în închisoare.
Avocata ei a declarat pentru agenţia de presă Reuters că Ekaterina Samuţevici a sesizat curtea de la Strasbourg, motivând că drepturile sale i-au fost încălcate în cele şase luni de detenţie preventivă. „Drepturile sale au fost încălcate, iar ea a fost lipsită de hrană şi de somn”, a spus Irina Khrounova. „A fost încarcerată într-o celulă foarte mică, unde nu i s-a dat nimic să mănânce timp de mai multe ore”, a adăugat aceeaşi avocată.
Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe faţă au ocupat altarul Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova. Imitând o rugăciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugând-o „să îl alunge pe Putin” (de la putere, n.r.) şi au fost în cele din urmă evacuate de agenţii de securitate, întreaga acţiune fiind filmată.
Trei dintre membrele formaţiei Pussy Riot – Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani – au fost identificate şi condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare fiecare, „huliganism” şi „incitare la ură religioasă”, o pedeapsă care i-a adus guvernului rus numeroase critici din străinătate. Acestea au făcut ulterior apel.
Poliţia moscovită a anunţat că a ordonat căutarea celorlalte membre ale trupei Pussy Riot, două dintre acestea fugind din Rusia. „Două dintre membrele trupei noastre au reuşit să fugă din ţară şi să scape astfel de ancheta judiciară. Ele vor recruta feministe din străinătate pentru a organia noi acţiuni”, a anunţat formaţia pe pagina sa de Twitter, pe 26 august.