Fotografiile, care pot fi văzute începând de miercuri pe pagina de Internet a acestui organism specializat în proliferarea nucleară, au fost realizate imediat după o cerere de inspecţie a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în mai 2008, relatează AFP.
Joi seara, preşedinţia Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, Ileana Ros-Lehtinen, s-a declarat „profund îngrijorată” în urma publicării fotografiilor prin satelit.
„Distrugerea în 2007 de către Israel a unei posibile uzine de îmbogăţire a uraniului în Siria a pus capăt ameninţării imediate, dar noi indicii arată că regimul nu a renunţat încă la ambiţiile sale nucleare”, a declarat Ros-Lehtinen, care i-a cerut preşedintelui Barack Obama să intensifice presiunile asupra Damascului prin intermediul unor sancţiuni.
Imaginile ISIS (Institute for science and international security) arată o activitate intensă şi fotografia unei fundaţii de beton în jurul instalaţiei Marj as-Sultan, în apropierea Damascului.
„Starea de avansare a acestei instalaţii nu este cunoscută. Totuşi, se poate suspecta că Siria a golit aceste clădiri înainte de jumătatea lui 2008 şi a luat măsuri pentru a masca activităţile anterioare”, arată raportul acestui centru cu sediul la Washington.
Autorii raportului, care citează AIEA şi cotidianului german Süddeutsche Zeitung, adaugă că instalaţia Marj as-Sultan, care conţine o uzină mică de conversie a uraniului, este una dintre cele trei instalaţii aflate „în legătură operaţională” cu reactorul de la Dair Alzur, situat în estul Siriei şi bombardat de Israel în septembrie 2007.
Damascul nu a acceptat inspectori AIEA pe teritoriul său din iunie 2008, în pofida cererilor şi a grabei agenţiei.
Situaţia Siriei ar trebui examinată la viitorul Consiliu al guvernatorilor al AIEA, din 7-11 martie de la Viena.
Siria a dezminţit permanent orice blocare a activităţii AIEA şi preşedintele său, Bashar al-Assad a negat că ţara sa este implicată într-un program nuclear, într-un interviu acordat luna trecută Wall Street Journal.
Potrivit unor surse diplomatice la Viena, ţări ca Statele Unite ar putea face presiuni pentru adoptarea unei rezoluţii împotriva Damascului şi ar putea chiar propune principiul unei „inspecţii speciale”. În cazul unui refuz, Siria ar urma să răspundă în faţa Consiliului de Securitate al ONU.
Unii diplomaţi sunt totuşi rezervaţi. Ultima tentativă de a trimite o astfel de misiune, în 1993 în Coreea de Nord, a determinat statul comunist să îşi închidă frontierele pentru inspectorii agenţiei şi să dezvolte în secret propria bombă atomică.
Raidul aerian israelien a distrus un reactor nuclear sirian cu câteva săptămâni înainte ca acesta să devină operaţional, potrivit unei note diplomatice americane publicate la sfârşitul lui decembrie de cotidianul israelian Yediot Aharonot.
Damascul a dezminţit permanent că instalaţia vizată era una nucleară.