Nava s-a numit iniţial Riga şi nu a fost finalizată, potrivit publicaţiei Popular Mechanics. Construcţia a început în anii ’80, iar în 1991, când s-a dizolvat Uniunea Sovietică, portavionul era finalizat în proporţie de 68%.
Riga a ajuns în China printr-o stratagemă. În 1998, un om de afaceri chinez a cumpărat nava. Acesta susţinea că va transforma imensul vas într-un cazinou plutitor. Riga a fost tractată până în China, la mii de kilometri distanţă, de remorchere.
Foto: Tencent
Imagini rare cu nava în 1998, aflată într-o stare deplorabilă, au apărut pe o reţea de socializare din China.
Ulterior, statul chinez a preluat portavionul, din clasa Admiral Kuznetsov, de la omul de afaceri şi a început modernizarea şi transformarea lui. Până în 2011, inginerii din statul asiatic au dezvoltat un nou sistem de propulsie, deoarece cel de la bordul navei nu a putut fi pus în funcţiune.
Foto: Tencent
Nava a fost relansată la apă în 2012 cu numele Liaoning. China susţine că vasul este unul de antrenament, dar acest lucru nu este crezut de ţările rivale.