Silvio Berlusconi a fost internat duminică seară la spitalul San Raffaele din Milano, după ce a fost lovit în faţă de un bărbat în vârstă de 42 de ani, care urma, de zece ani, un tratament pentru tulburări mintale.
Şeful Guvernului a petrecut o noapte liniştită şi a cerut imediat să i se aducă ziarele. Potrivit medicului său personal, Alberto Zangrillo, care este şi director al Departamentului de anestezie şi reanimare la spitalul San Raffaele, el va trebui să rămână „una sau două zile” sub observaţie. Un buletin de sănătate urmează să fie difuzat la ora 11.00 GMT (13.00, ora României).
„Preşedinte Berlusconi, însănătoşire grabnică. Adevăraţii italieni sunt cu dumneavoastră mereu”, se poate citi pe o pancartă decorată cu un drapel tricolor italian, care a fost atârnată de grilajul spitalului.
Agresorul, Massimo Tartaglia, în vârstă de 42 de ani, a fost încarcerat într-o celulă izolată la Milano şi este supravegheat în permanenţă de un gardian.
Tatăl său a telefonat duminică seară la spital şi, potrivit unor surse apropiate de centrul medical, s-a declarat „consternat” de gestul fiului său.
Ministrul de Interne italian, Roberto Maroni, urmează să prezideze o reuniune la Milano înainte de prânz, împreună cu prefectul şi procurorul.