Imigranţii est-europeni au influenţat foarte puţin produsul intern brut al Marii Britanii - studiu
Sute de mii de imigranţi est-europeni care au venit în Marea Britaniei după extinderea Uniunii Europene în 2004 şi 2007 au avut un impact "nesemnificativ" asupra creşterii economice, susţine un centru de reflecţie, citat de Financial Times, în ediţia electronică.
În total, creşterea a fost de 0,95 din cauza afluxului de aproximativ 700.000 de imigranţi din opt ţări est-europene care au aderat la UE în 2004 şi alte două care au aderat în 2007, potrivit Institutului naţional de cercetări economice şi sociale.
Dar numai 0,3-0,5 puncte procentuale din această creştere a produsului intern brut este rezultatul unei imigraţii mai mari decât valoarea normală din ţări precum Polonia, Lituania, România şi Slovacia, după ridicarea restricţiilor în Marea Britanie.
Impactul creşterii imigraţiei în Marea Britanie asupra producţiei interne a fost "nesemnificativ la scară largă", a declarat Dawn Holland, unul dintre cercetătorii care au elaborat raportul.
Impactul în Marea Britanie a fost mai mic decât în Irlanda, care şi-a deschis, de asemenea, piaţa muncii pentru imigranţii din noile state membre UE.
Dintre cele 700.000 de persoane care s-au mutat în Marea Britanie din Europa de Est în perioada 2004-2009, aproximativ 500.000 au venit din Polonia. Numărul românilor instalaţi în această ţară a crescut de la 4.000 în 1997 la 67.000 în 2009, în timp ce numărul slovacilor a crescut de la 2.600 la 69.000 în aceeaşi perioadă.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului