- Home
- Externe
- WASHINGTON, (10.06.2016, 11:13)
- Roxana Maciuca
Implementarea acordului de pace de la Minsk, posibilă până în 2017 - consilier al lui Barack Obama
Casa Albă pune presiune în vederea implementării acordului de pace dintre Rusia şi Ucraina, înainte ca preşedintele american, Barack Obama, să-şi încheie mandatul în 2017, a declarat joi un consilier pe probleme de securitate, Susan Rice, citată de Reuters.
Urmărește
1232 afișări
Implementarea acordului de pace de la Minsk, posibilă până în 2017 - consilier al lui Barack Obama (Imagine AFP / Mediafax Foto)
Rice, care coordonează politicile extrene de la Casa Albă, susţine că există posibilitatea ca acordul de la Minsk să fie implementat până la finalul acestui an, oficialii americani intensificându-şi în acest sens colaborarea cu omologii lor francezi şi germani, garanţi ai acordului de la Minsk semnat în februarie 2015.
"Este o chestiune care trebuie rezolvată acum şi până la finalul administraţiei (Obama), dacă, în special, ruşii îşi exprimă suficientă voinţă politică", a declarat Rice la un eveniment găzduit de Washington Post. Obama urmează să-şi încheie mandatul pe 20 ianurie 2017.
"Dacă sperăm că ruşii vor să rezolve această chestiune - şi avem câteva motive să credem că vor să facă asta -, avem timpul, motivaţia şi instrumentele necesare pentru a îndeplini acest lucru", a adăugat Rice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Peste 9.000 de persoane au murit în confruntările dintre rebelii proruşi şi forţele ucrainene izbucnite din aprilie 2014.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au rămas pe poziţii ferme în privinţa sancţiunilor economice impuse Rusiei, solicitând implementarea măsurilor de securitate şi organizarea de reforme electorale de către guvernul de la Kiev în cadrul acordului de la Minsk. Liderii UE urmează să decidă dacă vor prelungi sancţiunile aplicate Rusiei în cadrul unui summit organizat la finalul lunii iunie.
Rice a recunoscut că nu poate garanta îndeplinirea acestui plan, în condiţiile în care timpul rămas la dispoziţie este scurt, subliniind că nu se ştie exact dacă Parlamentul ucrainean va putea ratifica reformele electorale solicitate în cadrul acordului de la Minsk.
Citeşte şi: Trafic aerian perturbat pe aeroportul Zaventem din Bruxelles din cauza unei pene de electricitate
Citeşte şi: Trei morţi, inclusiv un minor, după ce un avion uşor s-a prăbuşit în statul american Dakota de Nord
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat că o susţine pe Hillary Clinton pentru funcţia de preşedinte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe