Prima pagină » Știri externe » Libia ameninţă că va suspenda cooperarea cu UE în lupta împotriva imigraţiei

Libia ameninţă că va suspenda cooperarea cu UE în lupta împotriva imigraţiei

Autorităţile libiene au ameninţat că vor înceta cooperarea cu UE în lupta împotriva imigraţiei, dacă Uniunea Europeană va continua să încurajeze manifestaţiile din Libia, a anunţat, duminică, preşedinţia ungară a UE, citată de AFP.
20 feb. 2011, 18:35, Știri externe

„Ambasadorul Ungariei a fost convocat joi la Tripoli, unde i s-a transmis că, dacă Uniunea Europeană continuă să încurajeze manifestaţiile, Libia va suspenda cooperarea în domeniul luptei împotriva imigraţiei ilegale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ungare a UE, Gergely Polner.

După convocarea ambasadorului ungar, „şi ceilalţi reprezentanţi europeni la Tripoli au primit acelaşi mesaj”, a adăugat el.

Autorităţile libiene şi-au exprimat astfel nemulţumirea faţă de apelul formulat miercuri de şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, la respectarea libertăţii de exprimare în Libia, ţară confruntată cu un val de contestare fără precedent de la preluarea puterii de către Muammar Kadhafi.