Prima pagină » Știri externe » Procurori: Trump a coordonat efectuarea de plăţi ilegale, către femei care susţin că au avut AVENTURI cu el, din fonduri de campanie

Procurori: Trump a coordonat efectuarea de plăţi ilegale, către femei care susţin că au avut AVENTURI cu el, din fonduri de campanie

Procurorii americani afirmă că preşedintele SUA, Donald Trump, l-a dirijat pe fostul său avocat personal, Michael Cohen, să efectueze tranzacţii ilegale din fonduri de campanie către două femei care susţin că au avut aventuri cu politicianul, scopul plăţilor fiind acela de a cumpăra tăcerea lor.
Procurori: Trump a coordonat efectuarea de plăţi ilegale, către femei care susţin că au avut AVENTURI cu el, din fonduri de campanie

Potrivit unui document depus de procurorii Curţii Districtului Sudic din New York, Cohen a efectuat plăţile „în coordonare cu şi la ordinului Individului 1”, identificat anterior ca Donald Trump, informează agenţia Dpa.

În pofida afirmaţiei magistraţilor, Trump a declarat pe Twitter că documentul: „Îl exonerează complet pe preşedinte. Mulţumesc!”.

Stormy Daniels, fostă actriţă de filme pentru adulţi, şi Karen McDougal, fostă vedetă Playboy, susţin că în urmă cu mai mulţi ani au avut aventuri cu Donald Trump. Cohen este suspectat că ar fi efectuat o plată de 130.000 de dolari către actriţa Stormy Daniels.

Michael Cohen, fostul avocat personal al preşedintelui SUA Donald Trump, a pledat vinovat joi că a minţit în Congres despre un proiect imobiliar din Rusia, în cadrul investigaţiei privind ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial american. Michael Cohen s-a prezentat în mod surprinzător joi la o instanţă din Manhattan (New York) şi a pledat vinovat în cadrul unui acord cu echipa procurorului special Robert Mueller, care investighează ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial din 2016 şi presupusele contacte cu Moscova ale echipei de campanie electorală a lui Donald Trump.

Michael Cohen a recunoscut că a făcut declaraţii false în cursul audierilor în Congresul Statelor Unite. În septembrie 2017, Michael Cohen a vorbit în Comisia pentru Informaţii din Senatul SUA despre proiectul imobiliar numit „Turnul Trump” din Moscova. Avocatul lui Donald Trump a declarat că „proiectul s-a încheiat în ianuarie 2016”, înainte de scrutinul pentru desemnarea candidatului republican în alegerile prezidenţiale din SUA. În august 2018, Michael Cohen a pledat vinovat pentru alte acuzaţii referitoare la delicte federale asociate companiilor taxi pe care le deţine, fraudelor bancare şi colaborării cu echipa electorală a lui Donald Trump.