Ghid pentru redeschiderea SUA. La ieşirea din carantină, americanii se vor izbi de o realitate altfel decât îşi aminteau

Publicat: 28 04. 2020, 19:45
Actualizat: 14 05. 2020, 17:19

Meniuri şi farfurii de unică folosinţă în restaurante, spaţii comune închise la locul de muncă, slujbe în aer liber şi cantine zăvărâte în şcoli – este realitatea la care se pot întoarce americanii o dată cu ieşirea din carantină. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bollilor din Statele Unite pregăteşte un ghid de astfel de măsuri care vor trebui respectate pentru a evita un nou val epidemic. Recomandările specialiştilor în sănătate au fost trimise deja la Casa Albă şi aşteaptă aprobarea lui Donald Trump.

Printre măsurile de care americanii ar putea fi nevoiţi să ţină cont:

Reguli pentru şcoli

Băncile trebuie amplasate la o distanţă de aproape 2 metri una de alta, excursiile şi serbările sunt interzise, iar elevii trebuie să mănânce în sălile de clasă în loc de cantină.

Reguli pentru restaurante

Pentru restaurnate, cuvintele de ordine sunt – unică folosinţă. Tacâmurile, farfuriile şi chiar meniurile trebuie să fie de unică folosinţă. Solniţele vor dispărea de pe mese şi vor fi înlocuite cu pliculeţe de sare sau piper. La fel şi olivierele, uleiul şi oţetul vor fi aduse la masa tot în recipiente de unică folosinţă sau în porţii individuale pentru fiecare client. La recepţie trebuie instalat un geam de protecţie, numărul angajaţilor pe tură trebuie să fie limitat şi trebuie evitată servirea de tip buffet suedez sau open bar.

Reguli pentru Biserici

Pe cât posibil, slujbele pot fi ţinute, ca şi în starea de urgenţă, online sau în aer liber, dacă există suficient spaţiu pentru ca enoriaşii să păstreze distanţa. Credincioşii tebuie încurajaţi să poarte măşti de protecţie, cutia pentru donaţii trebuie să fie din carton şi serviciile religioase să fie făcute cu programare pentru ca bisericile să nu se aglomereze şi oamenii să poată  păstra măsurile de distanţare socială.