11:55
Coaliţia a precizat că 53 de civili au fost ucişi în luna august, astfel că numărul civililor omorâţi din 2014 până acum a ajuns la 1.114.
Conform organizaţiilor pentru drepturile omului coordonate de Airwars, cel puţin 6.575 de civili au fost ucişi în operaţiunile coordonate de Statele Unite.
„Continuăm să folosim proceduri care să minimizeze impactul asupra populaţiei civile şi a infrastructurii”, a transmis armata americană.