Încăierare la mormântul lui Isus între ortodocşii greci şi cei armeni (Video ProTv)
This browser does not support the video element.
Poliţia israeliană a anunţat că încăierarea cu pumni a izbucnit după ce credincioşii armeni l-au bruscat pe un preot ortodox grec în incinta Bisericii Sfântului Mormânt, locul tradiţional unde Isus a fost crucificat şi a înviat.
Un purtător de cuvânt al poliţiei nu a putut preciza exact care a fost motivul aflat la baza încăierării. Astfel de incidente sunt frecvente în rândul reprezentanţilor sectelor creştine care încearcă să îşi menţină controlul asupra unor anumite porţiuni din biserica veche.
"Există mereu tensiuni acolo între diferite părţi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld. "Din acest motiv poliţia a fost la faţa locului la timp pentru a împiedica degenerarea unor astfel de certuri şi incidente", a adăugat el.
Încăierarea nu s-a soldat cu răniţi, dar doi credincioşi armeni au fost reţinuţi pentru scurt timp.
Circa 100 de armeni s-au strâns în faţa unei secţii de poliţii din Ierusalim în semn de protest faţă de reţinerea celor două persoane, dar au fost ulterior dispersaţi.