Prima pagină » Știri externe » Incendii de pădure în Catalunia. Traficul feroviar a fost suspendat şi mai multe şosele au fost închise

Incendii de pădure în Catalunia. Traficul feroviar a fost suspendat şi mai multe şosele au fost închise

Circulaţia trenurilor de mare viteză între Madrid şi Barcelona a fost suspendată, iar câteva zeci de turişti au fost evacuaţi din apropierea oraşului La Riba, din cauza unui incendiu de pădure care a distrus deja 200 de hectare de vegetaţie.
Incendii de pădure în Catalunia. Traficul feroviar a fost suspendat şi mai multe şosele au fost închise

Rafalele violente de vânt au favorizat extinderea incendiului, izbucnit în apropierea oraşului La Riba din Catalunia.

Poliţia a evacuat 75 de persoane aflate în două campinguri şi a închis mai multe şosele, ca măsură de precauţie.

Compania feroviară naţională Renfe a declarat că 1.771 de persoane au fost afectate de suspendarea curselor de mare viteză care asigură legătura între Madrid şi Barcelona, precizând că a închiriat 40 de autocare pentru transportul pasagerilor.

Ministerul de Interne spaniol a avertizat marţi asupra riscului de izbucnire a unor incendii de pădure în mai multe regiuni ale ţării, din cauza temperaturilor foarte ridicate şi a umidităţii reduse.